Ca Angajator de Top, Saint-Gobain oferă oportunități de carieră adresate din perspectiva nevoilor individuale, pentru angajații de la fiecare nivel al organizației. Iată câteva exemple:

Copyrights: Getty Images/ Cultura RF

  • Locuri de muncă disponibile în toate cele 9 activități ale Grupului Saint-Gobain din România (Abrasives, Building Glass, Pietta Glass Working, Sekurit, Isover, PAM, Rigips, Weber și Brodrene Dahl), atât pentru angajaţii cu experienţă, cât şi pentru cei aflaţi la început de drum. Indiferent de poziţia ocupată în companie, vei avea parte de un plan individual de carieră, în care identificăm în mod real nevoile tale de dezvoltare, oferind şi propuneri de acţiuni concrete pentru a le împlini.

 

  • Posibilitatea de mobilitate în cele 67 de țări în care Grupul Saint-Gobain este prezent, într-un mediu de lucru divers, ce include peste 100 de naționalități. Pentru noi, diversitatea este unul dintre cuvintele-cheie ce descriu comunitatea de angajaţi, fie că ne referim la diversitatea de gen, naţionalitate, nivel de pregătire sau experienţă. Practic, fiecare individ devine parte integrantă a familiei Saint-Gobain, unită prin valorile Grupului: angajamentul profesional, respectul faţă de ceilalţi, integritatea, loialitatea şi solidaritatea.

Copyright: Shutterstock

Schimbul de experienţă cu alţi colegi îţi poate aduce şi o serie de beneficii, pe care este bine să le iei în calcul atunci când alegi un loc de muncă. Interacţionezi cu alte culturi, faci networking cu specialişti din alte departamente şi îţi dezvolţi abilitățile într-un mediu de lucru internaţional. Sună tentant, nu-i aşa?

  • Pachetul de beneficii pentru angajații noștri include şi accesul la facilitățile medicale ale unei clinici private, dar și un pachet de asigurări (de viață și de călătorie), care are în centru o componentă medicală. Tichetele de masă și voucherele cadou pentru diferite ocazii sunt, de asemenea, beneficii importante pentru anumite categorii de angajați. Totodată, aceştia au  acces şi la biblioteca Bookster, cu cele mai bune cărți ale momentului pe diferite teme, de la dezvoltare personală și profesională, până la hobby-uri și ficțiune, plus mii de articole, videoclipuri și audiobook-uri.

 

  • O varietate largă de training-uri tehnice şi non-tehnice, pe mai multe arii (vânzări, resurse umane,  management) în funcţie de cerințele postului tău, dar și de interesele personale. În cadrul Saint-Gobain avem un catalog de traininguri, denumit Universitatea Saint-Gobain, conceput special pentru angajații noștri, care te ajută să selectezi cursurile de pregătire conform nevoilor tale individuale. Acestea sunt disponibile şi online, pe platforma de e-learning Saint-Gobain, disponibilă în 30 de limbi.

 

  • Academia Tehnică Saint-Gobain, organizată de Rigips şi Isover, pentru cei interesaţi de o carieră în domeniul construcţiilor. În cadrul Academiei Tehnice, organizăm gratuit cursuri de iniţiere pentru montatori, constructori, distribuitori sau studenţi, acreditate de Autoritatea Națională a Calificărilor (ANC).
  • Ziua Porţilor Deschise la Saint-Gobain - Pentru tinerii absolvenţi, primii pași în carieră sunt mereu cei mai grei, dar și definitorii pentru întreg parcursul profesional. Dacă ești student sau absolvent și încă nu te-ai decis ce carieră să urmezi, Saint-Gobain organizează frecvent evenimente de tip Ziua Porţilor Deschise în cadrul fabricilor sale. De exemplu, pe 23 aprilie te invităm să petrecem împreună o zi la una dintre cele mai moderne fabrici de materiale pentru construcții din România, la Saint-Gobain Rigips Turda. Colegii noştri îţi stau la dispoziţie cu informaţii despre crearea și fabricarea produselor inovatoare, ce contribuie la bunăstarea și viitorul fiecăruia dintre noi.

Ne vedem acolo!