Locuințe sustenabile

„Construcția ușoară” este percepută ca o alegere responsabilă, răspunzând provocărilor sociale, demografice și de climat. Observând aceste noi tehnici aduse pe piață, putem admite că suntem martori la construirea orașelor viitorului.

În urma mai multor cercetări demografice, în momentul de față populația globală este de 7 miliarde de locuitori, însemnând că vom ajunge la un număr de 9 miliarde în anul 2050. De aceea, scopul nostru este să construim atât case cât și apartamente care să găzduiască aceste persoane. Totodată, acest aspect reprezintă și o provocare enormă pentru acționari, din punct de vedere ecologic, financiar și sociologic. Așadar, se ridică întrebarea: cum putem să construim eficient, rapid și sustenabil?

„Construcția ușoară” ar putea răspunde cel mai bine la întrebarea lansată. Această metodă de construcție folosește materiale precum lemn și metal pentru structurile clădirii, spre deosebire de cărămidă și mortar. Departe de a fi o tendință trecătoare, acest trend reprezintă, în esență, fenomenul de globalizare a metodelor de construcție tradiționale locale. Să nu uităm faptul că în Scandinavia, Japonia și SUA, construcțiile cu structură din lemn reprezintă deja o normă. În SUA, 90% dintre locuințele unifamiliale proiectate sunt construite cu structuri modulare din lemn. În Norvegia, casele proiectate de către Norges Hus sunt construite după același principiu. Solide și prietenoase cu mediul, acestea respectă pe deplin cele mai noi reglementări în materie de izolare termică și eficiență energetică. Și să recunoaștem: nu au nimic în comun cu o cabană din lemn!

Greutate mai mică cu performanțe echivalente 

Construcția ușoară oferă numeroase avantaje” explică Gilles Leva, Director Marketing Saint-Gobain. Spre exemplu, structurile din lemn sunt mult mai ușoare decât cele din beton, ceea ce reprezintă un avantaj major în sine, în special în ceea ce privește extinderea clădirilor existente sau adăugarea unui etaj suplimentar…”. Această opțiune este din ce în ce mai frecventă în construcția caselor unifamiliale, deschizând calea către orașele viitorului. Orașe mai verticale, mai virtuoase și mai responsabile.

Londra s-a făcut remarcată încă din 2009, cu prima clădire din lemn (Stadthaus) de 8 etaje. Stadthaus a fost cea mai înaltă clădire cu structură de lemn din lume la momentul respectiv! De atunci, proiectele clădirilor bazate pe construcția care are în prim plan lemnul au început să se răspândească peste tot în lume. Lemnul este utilizat pe scară largă în construcțiile tradiționale japoneze, astfel încât chiar și noul Stadion Olimpic din Tokyo are o structură formată din cedru și zadă.

Lemnul este un material performant

Lemnul este un produs performant, întrucât prin captarea CO2 pe toată durata sa de creștere, acest material ecologic oferă beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Faptul că este o resursă naturală este un alt punct forte, deoarece este ușor de reciclat contribuind la gestionarea durabilă a pădurilor. Acesta este un alt mare avantaj al lemnului!”, continuă Gilles Leva. Prefabricarea cadrelor din lemn facilitează o construcție rapidă și o demolare la fel de simplă! Din această perspectivă, lemnul este pe deplin în concordanță cu o construcție responsabilă și ecologică.”

Pe de altă parte, nu putem folosi lemnul mereu ca răspuns, fiind o resursă limitată care necesită o exploatare rațională. Ca să se impună pe termen lung, mai exact în locuri în care nu este o metodă de construcție tradițională, o soluție eficientă este crearea unei industrii profesionalizate a lemnului și a unor rețele de producători de prefabricate și meșteri dedicați, care ulterior să faciliteze și să garanteze competitivitatea și calitatea în această piață.

Este „construcția ușoară” economică?

Este construcția ușoară mai flexibilă, mai rapidă și mai avantajoasă ca preț? Depinde.

Oferind opțiunea de a construi mai rapid, de a facilita automatizarea și de a optimiza procesele de producție prin utilizarea prefabricatelor, construcțiile ușoare reduc într-adevăr costurile de producție și, prin urmare, costurile de construcție pentru crearea unor locuințe accesibile, repetabile și exportabile de care lumea are mare nevoie.                        

Dar totul depinde de materialele pe care le alegi. Cadru din lemn sau cadru metalic? Costul depinde de disponibilitatea resurselor. Faptul că lemnul este utilizat pe scară largă în Japonia, Scandinavia și SUA se datorează faptului că această resursă este răspândită în aceste țări. Acest aspect este luat în considerare în industria construcțiilor care utilizează acest material pe o perioadă foarte lungă de timp, menținând costurile sub control. În schimb, lemnul este în mod clar o resursă limitată în Orientul Mijlociu, ceea ce face ca structura din lemn să fie o tehnică inevitabil costisitoare.

Aceste noi materiale sunt într-adevăr ușoare!

Pe deplin conștiente de problemele de mediu ridicate de utilizarea lemnului și a resurselor minerale, companiile implicate în construcțiile ușoare privesc spre un viitor în care vor fi disponibile materiale inovatoare din ce în ce mai ușoare și mai durabile. În capul acestei liste se află betonul fabricat din fibre vegetale, care se dovedește a fi din ce în ce mai popular pe șantierele de construcții datorită proprietăților de izolare termică ridicate. Mai inovator decât betonul produs din fibre vegetale sunt cărămizile realizate din hârtie reciclată care facilitează construcția ușoară, adresându-se astfel și dificultăților din aria dezvoltării sustenabile. Același lucru se aplică și blocurilor ecologice din lemn, care sunt de cinci ori mai ușoare decât cele tradiționale. Desigur, implementarea acestor materiale trebuie să ia în considerare și reglementările în vigoare privind incendiile.

Construiește mai rapid și mai bine cu ajutorul prefabricatelor

Într-o lume care este într-o căutare asiduă a sustenabilității, a calității și a prețurilor rezonabile, marea revoluție în domeniul construcțiilor ușoare este industrializarea proceselor. Mai precis, prefabricatele. Flexibile și ușor de modificat, pregătite să acomodeze diferite utilizări, modulele prefabricate accelerează în mod incontestabil procesul de construcție prin armonizarea tehnicilor de construcție la nivel mondial.

Spre exemplu, în Catalonia, Saint-Gobain a contribuit la construcția unui spital cu 108 paturi proiectate exclusiv din elemente modulare, produse și pre-asamblate într-o fabrică. Această tehnică a permis ridicarea clădirii în doar 4 luni, față de 4 ani dacă ar fi fost folosită metoda tradițională. Lucrând alături de partenerii SH Holz & Modulbau din Germania, Grupul a putut să renoveze un cămin de copii în doar 3 luni.

Așadar, care este secretul acestor performanțe incredibile? Un set de panouri personalizate, prefabricate și pretăiate. Pentru a-și consolida poziția pe această piață promițătoare, Saint-Gobain a achiziționat compania Brüggemann, o companie specializată în soluții modulare din lemn pentru proiecte de construcții noi și de modernizare. Este o investiție care spune multe despre ambițiile Grupului în ceea ce privește construcțiile ușoare. Avantajul prefabricatelor nu constă doar în rapiditatea procesului de construcție, ci și în transformarea rapidă a spațiilor în multiple utilizări noi. Toate acestea reprezintă o nouă metodă de construcție care are la bază o gândire „reversibilă” și care presupune alegerea unor soluții adaptabile încă din faza de proiectare. Pe această bază, spitalul Saint-Joseph din Paris s-a remarcat prin fațade dimensionate și pretăiate din fabrică (ISOVER F4). Poate cel mai important aspect al lor este faptul că pot fi ușor de scos în eventualitatea reciclării lor pentru o posibilă expansiune a proiectului inițial.

În Rusia, echipele Saint-Gobain au dezvoltat un sistem de fațade ușoare care utilizează gips-carton, pereți de sticlă și plăci de ciment asamblate pe o structură de oțel. Printre avantajele acestui sistem se numără construcția rapidă, performanțe excelente de izolare termică și acustică și nu în ultimul rând, o amprentă mai mică de carbon: producția acestuia generează de 10 ori mai puțin CO2 față de fațadele tradiționale.

Așadar: construcții mai rapide, șantiere mai sustenabile și costuri atent controlate. O metodă tradițională în unele zone, alternativă în altele, tehnicile construcției ușoare oferă un răspuns adecvat la provocările actuale de mediu, economice și sociale, în încercarea de a oferi locuințe eficiente din punct de vedere: energetic, al sănătății, al confortului și al durabilității.

În țara noastră, având în vedere condițiile locale specifice, la proiectarea construcțiilor din lemn se folosesc următoarele norme: SR EN 1995-1-1:2004/AC:2006 - standard românesc adoptat în conformitate cu Eurocod 5 pentru construcții din lemn, P100/2013 cap. 9 şi „Normativ privind proiectarea construcțiilor din lemn (revizuire NP 005­96)", indicativ NP 005­03 combinate cu cerințele normativului P118 /99.

La acestea se adaugă „Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcție ale clădirilor”, Indicativ C107-2005, partea 1 (izolare termică la locuințe), partea a 2-a (izolarea la clădiri altele decât locuințe), partea a 3-a (performanțe termoenergetice la elemente de construcție), partea a 4-a (performanțele termotehnice la clădiri de locuit) și partea a 5-a (calcul termotehnic la elemente în contact cu solul).

Pentru suprafețele exterioare ale pereților clădirilor civile şi industriale, fie că sunt realizate din zidărie, cărămidă sau beton, fie din plăci OSB sau CLT (cross laminated timber) sau plăci RigiStabil, recomandăm webertherm prestige, un sistem ETICS pe bază de vată minerală bazaltică. Soluția îmbunătățește izolarea termică  a  fațadelor  şi  sporește gradul de  confort interior. Totodată, creează bariere incombustibile pe fațade la nivelul planșeelor  sau împrejurul golurilor, obținându-se un plus de rezistență la incendii.