Prezentă pe piața materialelor de construcții din România de 18 ani, având ca valori principale inovația și grija pentru mediu, Duraziv s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, atingând o cifră de afaceri de peste 30 de milioane EURO în 2020. În cadrul Grupului își desfășoară activitatea aproximativ 200 de angajați.

Această achiziție îi va permite Grupului Saint-Gobain să își mărească gama de soluții pentru finisaje interioare și exterioare și să își completeze portofoliul cu o gamă largă de vopsele. Totodată, va accelera penetrarea pieței cu soluții premium de izolare termică de tip ETICS pe bază de vată minerală bazaltică și mortare produse local, pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor din România, contribuind astfel la atingerea obiectivului Grupului de scădere a amprentei de carbon.

Supusă aprobării autorităților de concurență din România, închiderea tranzacției este preconizată a avea loc în cel de-al treilea trimestru al acestui an.

„Ne bucurăm că ne alăturăm Grupului Saint-Gobain, o companie cu prestigiu în domeniul materialelor de construcții. Avem o cultură organizațională compatibilă cu cea a Grupului Saint-Gobain, bazată pe pasiune şi angajament, o cultură orientată către inovații, grijă față de mediul înconjurător și satisfacția clienților. În această nouă etapă, vom continua să ne dezvoltăm împreună și să proiectăm materiale de cea mai înaltă calitate.” (Daniel Guzu, Director General al Grupului Duraziv)

„Suntem încântați că Duraziv va face parte din familia Saint-Gobain. Gama de produse inovatoare, diversitatea soluțiilor, echipa performantă şi cultura bazată pe sustenabilitate și inovație sunt aliniate cu strategia Grupului Saint-Gobain. Odată cu această achiziție strategică, ne extindem gama de soluţii şi servicii oferite clienţilor noştri: cunoștințele și capacitatea noastră de inovare, împreună cu expertiza bogată a echipei Duraziv, ne vor permite să ne consolidăm poziția pe piață. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună și să creăm un viitor sustenabil.” (Ovidiu Păscuțiu, CEO al Grupului Saint-Gobain în România)