Acesta premiază proiectele ce evidenţiază excelenţa în execuţia clădirilor, soluţiile inovatoare şi colaborarea reuşită a echipelor de proiect, din care fac parte constructori, arhitecţi, designeri de interior, dezvoltatori, proprietari sau furnizori de materiale de construcţii.

În competiţie se pot înscrie toate companiile care au construit sau au în curs de construire clădiri pe teritoriul României, care vor fi finalizate până la 31 iulie 2019, la realizarea cărora s-au folosit soluţii de compartimentare sau finisare în sistem complet Rigips®: pereţi de compartimentare şi tencuieli uscate, plafoane false fixe şi demontabile, canale de desfumare, ventilaţie, protecţii la foc ale structurilor metalice, şape flotante, lucrări de tencuieli şi gleturi.

Înscrierea este gratuită şi se poate face până pe data de 31 iulie. Trofeul se acordă pentru excelenţa şi inovaţia în execuţia lucrărilor de construcţie la următoarele categorii: Soluţii pe bază de gips-carton; Soluţii pe bază de ipsos; Inovaţie şi dezvoltare durabilă; Clădiri rezidenţiale; Clădiri non-rezidenţiale; Plafoane. Criteriile de evaluare iau în considerare calitatea execuției, funcționalitatea şi estetica, respectarea cerințelor tehnice şi dezvoltarea unor soluții inovatoare.

Proiectele câştigătoare în etapa naţională au şansa de a participa la Saint-Gobain Gypsum International Trophy 2020, care va avea loc în aprilie 2020, la Atena, alături de proiecte din alte zeci de ţări.

Detalii despre înscrieri şi condiţiile de eligibilitate pot fi accesate pe site-ul oficial al competiţiei: www.rigipstrophy.ro.