Cum putem face ca viitoarele megaorașe să fie și inteligente?
Orașele sunt atât de strâns legate de istoria omenirii încât rareori ne întrebăm de ce locuim în ele sau care este motivul pentru care ne grupăm în așezări urbane. Ciro Pirondi, arhitect brazilian, preciza că locuim în orașe pentru că ne place să avem cu cine să discutăm, în timp ce Paulo Mendes da Rocha definea orașul ca „realizarea arhitecturală supremă”. Orașul este lumea pe care omul o construiește pentru el însuși. Orașele reprezintă construcții colective imense, manuscrise și colaje de povești, realizări și pierderi.
Pământul a fost preponderent urban din 2007. Până în 2050, procentul oamenilor care locuiesc în orașe ar trebui să ajungă la 70%. În anii următori, se preconizează că megaorașele cu mai mult de 10 milioane de locuitori se vor înmulți, mai ales în Asia și Africa, adesea în țări în curs de dezvoltare. O astfel de proiecție ridică întrebări privind sustenabilitatea și schimbările climatice pe care, inevitabil, orașele le catalizează. Ridică, de asemenea, întrebări privind modul în care orașele pot oferi un nivel adecvat de calitate a vieții pentru locuitorii acestora și cum pot ele să prospere și să se dezvolte în contexte care adesea nu sunt ideale. Cum pot spațiile urbane să aducă beneficii populației lor și vice versa? Centrele vechi vor necesita transformări și îmbunătățiri, iar periferiile vor avea nevoie de locuințe și facilități publice noi, pe lângă o infrastructură adecvată. Cum poate acest proces să ajute centrele urbane să devină mai inteligente, folosind tehnologia disponibilă în prezent pentru a aduce beneficii locuitorilor lor într-un mod creativ și eficient?
„Populația urbană la nivel mondial este preconizată să crească cu 63% între 2014 și 2050, pe fondul unei creșteri totale a populației de 32% în aceeași perioadă, cea mai mare creștere înregistrându-se la nivelul megaorașelor cu peste 20 de milioane de locuitori, aflate în principal în țări în curs de dezvoltare. Această tendință creează provocări de sustenabilitate fără precedent.” [1] Deoarece noi tehnologii, cerințe și moduri de trai apar în timp, adaptarea stilului nostru de viață, a modului în care consumăm, circulăm și ne construim și reconstruim orașele reprezintă o mare parte din provocările cu care umanitatea trebuie să se confrunte. Într-o lume din ce în ce mai preocupată de schimbările climatice, fiecare dintre aceste aspecte joacă un rol esențial. Conform raportului Smart Sustainable Cities: Reconnaissance Study, orașele sunt responsabile pentru 67% din cererea de energie la nivel global și consumă 40% din totalul energiei. Centrele urbane sunt responsabile pentru 70% din cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră la nivel global, contribuind puternic la schimbările climatice și suferind din ce în ce mai mult din cauza dezastrelor naturale. În orașe au loc majoritatea tensiunilor sociale cauzate de inegalitatea și șomajul în creștere, de poluarea aerului și a apei, de aglomerație, violență și crimă. În același timp, acestea oferă oportunități de dezvoltare economică: 80% din produsul intern brut al lumii este generat în centrele urbane, iar cetățenii lor tind să câștige mai mult.
Orașele relevă de asemenea inegalități enorme. În toată lumea, mai mult de 1 miliard de rezidenți trăiesc astăzi în așa-numitele mahalale (așezări urbane informale, de obicei aflate în zone rezidențiale urbane intens populate, alcătuite din unități de locuit mici și precare, deservite de o infrastructură deteriorată sau deficientă și locuite, în general, de persoane sărace). Locuințele nesigure și/sau nesănătoase (de exemplu, care nu au ferestre sau au acoperișuri cu scurgeri), reședințele cu acces limitat la servicii de bază (apă, toalete, electricitate, transport), spațiile de locuit supraaglomerate, casele instabile și structurile sau locuințele fără un drept de proprietate funciară sigur (și anume, dreptul de a deține acel teren) sunt o realitate pentru aproximativ 1/6 din populația lumii, 80% în trei regiuni: Asia de est și Asia de sud-est (370 de milioane), Africa subsahariană (238 de milioane), și Asia centrală și de sud (227 de milioane). În plus, se estimează că 3 miliarde de oameni vor avea nevoie de locuințe adecvate și accesibile ca preț până în 2030. Mai ales în țările în curs de dezvoltare, locuințele sunt o problemă critică pentru o bună parte din populație. Christophe Lalande, un expert în domeniu al UN Habitat, explică faptul că „locuințele sunt o provocare majoră, deoarece reprezintă poarta de acces către incluziunea economică, socială și culturală. Trebuie să fie sustenabile în esența lor, ceea ce înseamnă că trebuie construite în așa fel încât să ofere stabilitate și condiții de locuit fiabile pe termen lung. Acest aspect este esențial, mai ales pentru migranți, întrucât accesul la locuințe adecvate reprezintă o condiție prealabilă pentru integrarea lor eficientă.”
Este important ca problema locuințelor să nu fie abordată doar cantitativ. Locuințele trebuie să fie integrate în oraș și situate în apropierea locurilor de muncă, mijloacelor de transport și altor atracții pe care orașul le oferă. S-a dovedit în repetate rânduri că ansamblurile rezidențiale izolate din orașe nu sunt cea mai bună soluție. În plus, asigurarea unor clădiri mai sănătoase și mai confortabile este esențială pentru o populație a globului tot mai urbană, care petrece 80% din timp în casă, mai ales dacă luăm în considerare faptul că, în contextul pandemiei de COVID-19, locuințele au trebuit să integreze multe funcții noi, cum ar fi spații de studiu pentru copii și spații de lucru pentru unii adulți.
Construirea sau renovarea clădirilor pentru a genera efecte pozitive asupra stării de bine a ocupanților acestora și un impact redus asupra mediului pe toată durata lor de viață este o provocare majoră. „Aceasta presupune dezvoltarea unor soluții care contribuie la confortul termic, acustic și vizual al ocupanților și care îmbunătățesc calitatea aerului din interior, reducând simultan consumul de energie al clădirilor. Aceste soluții trebuie, de asemenea, să conserve resursele naturale și să reducă amprentele de carbon, în principal datorită greutății lor reduse, conținutului de material reciclat și capacității de reciclare la finalul duratei de utilizare. În final, acestea ar trebui să nu constituie niciun risc la adresa sănătății și securității echipelor de lucru. În acest scop, ne bazăm pe inovare, care trebuie - desigur - să adreseze toate aceste aspecte, dar și să aducă îmbunătățiri semnificative dezvoltării proceselor noastre de achiziționare și fabricare.” [2]
În plus, căutarea de materiale potrivite unei utilizări și locații specifice, precum și de metode de construcții mai curate și lipsite de deșeuri, cum ar fi clădirile modulare, ar trebui să fie regulă și nu excepția de la regulă. Densificarea, acolo unde este posibil, adică în locuri unde există infrastructuri adecvate pentru acest lucru, dezvoltarea de clădiri multifuncționale și amalgamarea reședințelor, magazinelor, spațiilor de recreere și de lucru și, acolo unde este posibil, a persoanelor din categorii de venit diferite, ar putea face ca orașele să devină mai compacte, reducându-se astfel cererea pentru transport. De asemenea, este momentul să regândim multe concepte prestabilite, iar pandemia de COVID-19 a contribuit la acest lucru. Vom mai avea nevoie de birouri la fel de mari, acum că telemunca s-a dovedit viabilă? Sau era oare chiar necesar să facem naveta?
Este bine cunoscut că domeniul construcțiilor civile consumă cantități enorme de resurse, joacă un rol esențial în emisiile de carbon (cu efecte resimțite deja în orașe prin efectul de seră) și generează tone de deșeuri solide zilnic. Dacă luăm în considerare reducerea emisiilor de carbon și a deșeurilor, este imposibil să ignorăm industria construcțiilor. Economia noastră actuală continuă să urmărească logica liniară de tip „extracție-transformare-eliminare”. O economie circulară poate oferi oportunități de a regândi modul în care producem și utilizăm lucrurile de care avem nevoie și ne permite să explorăm modalități noi de a asigura prosperitatea pe termen lung. Dar filosofia circulară trebuie să se aplice dincolo de construcții.
Revenind la orașe, putem discuta despre o multitudine de probleme: producția și distribuția de alimente, gestionarea apelor, consumul și generarea de energie, mobilitatea, și lista poate continua. Orașele sunt organisme vorace, care solicită cantități enorme de resurse, alimente și energie, dar care produc bogăție și cunoaștere, generând totodată deșeuri și poluare. Ecuația aceasta este periculoasă pentru ecosistemele pământului și începem deja să simțim efectele schimbărilor climatice.
În ultimii ani, s-a discutat intens despre orașele inteligente care optimizează infrastructura și guvernanța pentru a implica cetățenii mai mult în managementul serviciilor. Acestea presupun senzori, sisteme și aplicații care colectează diferite date, care pot fi analizate și influența procesul decizional în chestiuni precum mobilitatea, sănătatea, gestionarea apei și energiei, locuințele, deșeurile solide și canalizarea, printre multe altele. Aplicațiile bazate pe cloud, de tip internetul obiectelor (Internet of Things - IoT), analizează și gestionează date pentru a ajuta autoritățile locale, companiile și cetățenii să ia decizii mai bune care le vor îmbunătăți calitatea vieții. Acestea invocă ideea unui urbanism sub formă de rețea, unde combinația de monitorizare constantă și feedback ar da naștere unor orașe mai sustenabile și productive.
„Orașele inteligente care utilizează amplu tehnologiile digitale au fost identificate ca fiind posibile soluții la presiunile legate de populație pe care le resimt multe orașe din țările în curs de dezvoltare și pot ajuta la satisfacerea cererii tot mai mari de servicii și infrastructură. Cu toate acestea, costul financiar ridicat asociat întreținerii infrastructurii, dimensiunea substanțială a economiilor informale și diferite provocări legate de guvernanță temperează idealismul guvernelor referitor la orașele inteligente.” [3] Deși putem să ne imaginăm niște orașe bine consolidate și bogate care introduc tehnologia în viețile noastre de zi cu zi, conceptul pare aproape naiv atunci când există atâtea persoane fără acces la condiții decente de trai, ceea ce ridică întrebarea: poate fi tehnologia un aliat care să contribuie într-o oarecare măsură la reducerea unor astfel de inegalități și la îmbunătățirea calității vieții pentru toate populațiile?
Anumiți cercetători atrag atenția că inițiativele Smart City pot contribui la depășirea limitelor dezvoltării urbanistice tradiționale, care tinde să gestioneze sistemele de infrastructură urbană separat, fără a asigura o integrare reală între actorii responsabili. „Atunci când profităm de caracterul difuz al datelor și serviciilor oferite de tehnologiile digitale, precum cloud computing, Internet of Things sau open data, permitem diferitelor părți interesate din oraș să fie conectate, îmbunătățim implicarea cetățenilor și oferim servicii noi și le îmbunătățim pe cele vechi, asigurând un context. Dezvoltarea unui Smart City este, cu toate acestea, extrem de complexă, dificilă și dependentă de context. Dificultățile includ discursurile diferite utilizate de experții în tehnologie și de cei ce elaborează politici, o incapacitate de a conecta provocările legate de sustenabilitatea urbană cu abordări viabile, și presiuni legate de coeziunea socială și teritorială care necesită soluții de guvernare unice.” [4] Cercetătorii în acest domeniu sunt de acord că astfel de tehnologii sunt eficiente în practică atunci când populația în ansamblul său se implică și înțelege importanța acestora. Acest lucru este o provocare și mai mare în zone mai sărace.
Dar poate tehnologia să ne salveze orașele, să le facă mai sustenabile, echitabile și, cel mai important, plăcute pentru locuit? Desigur, niciodată singură. Precum evidențiază cercetătorii Si Ying Tan și Araz Taeihag [3], costul financiar mare asociat cu întreținerea infrastructurii și dimensiunea substanțială a economiilor informale în țările în curs de dezvoltare reprezintă provocări unice la adresa idealurilor orașelor inteligente care trebuie adresate. În plus, oferirea poziției centrale privilegiate tehnologiei în dezvoltarea orașelor inteligente, fără a o alinia la valorile publice sau fără a înțelege amploarea nevoilor de bază ale cetățenilor, ar transforma orașele inteligente în ceva frumos, dar superfluu. Studiul concluzionează că orașele inteligente din țările în curs de dezvoltare pot fi executate doar atunci când reforme socioeconomice, umane, legale și de reglementare sunt încorporate simultan în traiectorii de dezvoltare pe termen lung. Condițiile contextuale - inclusiv dezvoltarea socială a statului, politica economică și puterea financiară, nivelul de alfabetizare digitală și dorința cetățenilor de a participa la dezvoltarea orașelor inteligente, precum și factorii culturali specifici - sunt importante pentru implementarea orașelor inteligente în țările în curs de dezvoltare.
Încălzirea globală, o povară din ce în ce mai mare asupra resurselor pământului și acumularea deșeurilor au adus în centrul atenției realizarea că este esențial să schimbăm modul în care proiectăm, producem și distribuim produse și servicii. Acestea au revelat și modul de funcționare al orașelor noastre, adesea ineficient. Centrele urbane pot fi văzute ca fiind parte din problemă sau parte din soluție atunci când vorbim de schimbările climatice. Probabil aceasta este o problemă în jurul căreia întreaga planetă se unește. Istoria ne arată că centrele urbane se pot reinventa și reconstitui, îmbunătăți sau înrăutăți, putând inclusiv să se prăbușească. Este vital să luăm mai în serios utilizarea energiei și a resurselor și, mai ales, să oferim o calitate bună a vieții și oportunități pentru acces la orașe. Tehnologia poate juca un rol esențial, atât timp cât este utilizată spre binele comun.
Note
[1] Estevez, Elsa, Lopes, Nuno și Janowski, Tomasz (2016). Smart Sustainable Cities: Reconnaissance Study. United Nations University Operating Unit on Policy-Driven Electronic Governance. Disponibil la acest link.
[2] Saint-Gobain Explore 2050. Home: In housing designed to last. Disponibil la acest link.
[3] Si Ying Tan, Araz Taeihagh. Smart City Governance in Developing Countries: A Systematic Literature Review. Disponibil la acest link.
[4] Francesco Appio, Marcos Lima e Sotirios Paroutis. Understanding Smart Cities: Innovation Ecosystems, Technological Advancements, and Societal Challenges. Disponibil la acest link.
Articol scris în colaborare cu ArchDaily