Soluții de încredere
Sănătate & Stare de bine
8 minutes min

Cum să asigurați confortul și starea de bine în interior?

Cum să asigurați confortul și starea de bine în interior?

„Acasă” este locul în care ne petrecem majoritatea timpului, în special în contextul actual, tocmai de aceea este important să creați un spațiu de locuit confortabil care să asigure un sentiment de bunăstare și care să influențeze într-un mod pozitiv starea de spirit. Așadar, când vine vorba de construirea, amenajarea sau renovarea locuinței, indiferent de tipul acesteia, trebuie să aveți în vedere câteva criterii care contribuie la obținerea unui spațiu de locuit confortabil, plăcut și comod.

Cum definim un spaţiu confortabil? Care sunt elementele care îl fac atât de plăcut? Designul şi estetica, desigur. Lumina naturală şi controlul temperaturilor extreme, deopotrivă.

Confortul este un aspect subiectiv având în vedere că în general îl resimțim diferit, dar cu toate acestea, există factori care conferă un grad sporit de confort, valabili pentru toată lumea. În acest sens, v-am pregătit câteva recomandări pentru obținerea confortului în spațiile interioare.

  1. CONFORT ACUSTIC

Confortul acustic constă în minimizarea zgomotului nedorit, cu scopul păstrării unui grad sporit de satisfacție în rândul ocupanților spațiului respectiv. Studiile arată că un mediu acustic propice contribuie la îmbunătățirea concentrării și a comunicării și la reducerea stresului. Zgomotele nedorite au un impact negativ asupra vieţii sociale, a potenţialului de învăţare sau de muncă într-un anumit spaţiu.

Un nivel bun de confort acustic presupune un timp adecvat de reverberaţie care duce la  o claritate mai mare a vorbirii, creând un mediu adecvat, o stare plăcută de calm pentru toate persoanele din încăperea respectivă. Un spaţiu în care propagarea sunetului este controlată şi în care unele unde ale sunetelor sunt reflectate, iar altele sunt absorbite, asigură o claritate ridicată a vorbirii şi un mediu acustic plăcut.

Calitatea sunetului în orice spațiu interior este determinată de sursele de sunet sau de zgomot:

  • zgomot aerian exterior (trafic, vecini);
  • zgomot aerian interior (muzică, apeluri telefonice);
  • zgomot de impact (pașii unei persoane);
  • vibrații sonore transmise către structura clădirii (zgomotul creat de echipamente -sisteme de ventilație, echipamente electronice, țevi, ascensoare).

Exemple de produse și soluții Saint-Gobain pentru confortul acustic

Utilizând materiale de înaltă calitate, cu absorbţie a sunetului, precum plafoanele din gama Gyptone® Activ’Air®, putem îmbunătăţi controlul nivelelor de zgomot, creând astfel medii acustice şi climate interioare sănătoase. Plafoanele acustice Gyptone® îmbunătățesc atât acustica din încăperi prin reducerea timpului de reverberație (a efectului de „ecou"), având ca rezultat o inteligibilitate/claritate sporită a discuțiilor, cât şi calitatea aerului din interior, prin tehnologia revoluționară Activ’Air® de captare și neutralizare a formaldehidei (substanță nocivă, parte din compușii organici volatili, COV – ce poate contribui la manifestarea unor alergii, respirație îngreunată, dureri de cap etc).

Pentru izolarea fonică între încăperi, se pot alege, de exemplu, soluțiile de pereți de compartimentare cu plăcile din gips-carton Rigips® Fonic și vata minerală de sticlă ISOVER AKUSTO (produs recomandat de Societatea Română de Acustică). Un perete de compartimentare cu patru straturi de plăci Rigips® Fonic (2 pe o parte, 2 pe cealaltă) şi vată minerală ISOVER AKUSTO, pe structură metalică Rigiprofil®, oferă o izolare fonică superioară, la o greutate mult redusă a peretelui modern față de un perete clasic, din zidărie.

Produsele au Declaraţie de mediu, contribuind la schemele de evaluare a Clădirilor Verzi. Monitorizăm îndeaproape impactul produselor noastre asupra mediului, utilizând tehnica de evaluare a ciclului de viaţă a produselor (LCA= Lifecycle Assessment), larg acceptată pe piaţă. Oferim informaţii transparente, astfel că se pot face comparaţii între produse chiar de către arhitecţi, constructori sau utilizatori finali.

În cazul faţadelor vitrate și a ferestrelor, sticla SGG STADIP SILENCE, asamblată sub formă de geam izolant, permite o atenuare semnificativă a zgomotului exterior în clădirile sau locuinţele situate în zone zgomotoase (artere comerciale, periferice, zona gărilor, aeroporturilor etc.).

  1. CONFORT VIZUAL

Conceptul de confort vizual se bazează pe capacitatea noastră de a controla nivelul de lumină din jurul nostru. Prea multă sau prea puțină lumină poate crea disconfort vizual. De asemenea, modificarea nivelului de lumină sau contrastul puternic pot cauza stres și oboseală.

Evaluarea unui mediu vizual se axează pe analiza a trei factori principali:

  • sursele de lumină (artificiale / naturale);
  • distribuția luminii în spațiu (culoare, intensitate);
  • percepția asupra iluminării mediului.

Exemple de produse și soluții Saint-Gobain pentru confortul vizual

Lumina naturală este esențială pentru o stare de bine. Vă puteți bucura de efectele luminii naturale, precum și de senzația de libertate pe care v-o oferă un spațiu deschis, cu ajutorul unor ferestre mai mari. Vitrajele Saint-Gobain permit pătrunderea din abundență a luminii naturale în locuință, asigurând, în același timp, deschiderea și comunicarea cu exteriorul. Gradul ridicat de transparență a sticlei, precum și mărimea ferestrei, permit o iluminare mai bună a spațiului interior, reducând astfel consumul luminii artificiale în timpul zilei.

De exemplu, pe lângă transmisia ridicată de lumină naturală, SGG PLANISTAR SUN PLUS oferă control solar (reflectă o mare parte a energiei solare), dar şi izolare termică avansată (căldura transportată în spectrul radiaţiilor infraroșii este reflectată datorită emisivității foarte scăzute). Transparența ridicată asigură un plus de confort vizual, un plus de comunicare și echilibru între mediul interior și cel exterior. Transmisia luminoasă mare reduce, de asemenea, nevoia de iluminare artificială în timpul orelor de zi, ajutând la reducerea costurilor cu energia.

Finisajele de culoare albă potențează reflexia luminii, creând impresia de spațiu fluid. Puteți alege să dați eleganță și să creați un design aparte cu plafoane fixe din gips-carton – fie cu panouri din gips-carton din gama Rigips® Activ’Air® în care încadrați scafe de lumină, fie cu panouri perforate – cu perforații rotunde, estetice și cu rol acustic – din gama Rigitone® Activ’Air®.

  1. CONFORT TERMIC

Confortul termic constă în starea care exprimă satisfacția unui mediu echilibrat termic. Principiile de bază ale confortului termic sunt universal valabile, însă pot varia în funcție de vârstă, îmbrăcăminte, activități sau obiceiuri. Acesta este experimentat printr-o serie de interacțiuni conștiente ale factorilor de tip fiziologic, fizic și socio-psihologic.

Exemple de produse și soluții Saint-Gobain pentru confortul termic

Necesitatea creșterii confortului termic şi acustic la interior a condus la utilizarea tot mai frecventă a vatei minerale la realizarea sistemelor de izolaţie termică, datorită capacităţii sale ridicate de izolare fonică. Totodată, stabilitatea dimensională a vatei minerale conduce la creşterea durabilității, menţinerea proprietăţilor sistemului termoizolant pe termen lung şi implicit la reducerea costurilor pe termen lung.

Energia consumată pentru încălzire depinde, printre altele, de pierderile de căldură ale elementelor constructive care separă spaţiul locuit de mediul exterior. Aceste pierderi de căldură pot fi reduse prin termoizolarea la exterior a pereților cu sistemul webertherm prestige, de tip ETICS (en. External Thermal Insulation Composite System,), pe bază de vată minerală, conform SR EN 13500, ale cărui beneficii se vor vedea atât în creșterea gradului de confort, cât și în costuri reduse la facturile la energie (pentru încălzire iarna sau pentru răcire vara).

Toate sistemele webertherm sunt certificate de instituțiile abilitate din domeniu și acoperă o varietate de funcţii avute în vedere la stabilirea soluției pentru realizarea sistemului de izolație: confortul  termic și eficiența energetică, rezistența mecanică, durabilitatea, estetica, rezistența la foc.

Pentru izolarea pe interior a pereților exteriori, puteți opta pentru panourile Rigitherm®, compuse din două straturi, unul din placă de gips-carton şi unul din polistiren expandat, lipite. Rigitherm® este potrivit pentru renovări, în cazul în care nu se poate realiza termoizolarea la exterior, de exemplu clădiri istorice sau cu fațadă cu valoare estetică ridicată, în cazul cărora se doreşte păstrarea faţadei în forma sa iniţială sau nu se aprobă intervenţii la faţadă.

În cazul suprafețelor vitrate, PLANISTAR SUN PLUS sau PLANITHERM 4S EVOLUTION (celebra sticlă 4 anotimpuri) reprezintă alegerea ideală, ambele produse contribuind la obținerea confortului termic: în sezonul rece pierderile de căldură sunt diminuate, iar în sezonul cald aportul de căldură este mult redus. Prin utilizarea vitrajelor performante, vă bucurați de tot confortul necesar indiferent de modificările climatice specifice fiecărui anotimp și, în plus, puteți face și economii la factura de energie, cheltuielile reducându-se considerabil.

  1. CALITATEA AERULUI

Calitatea aerului din interior se referă la cantitatea potrivită de aer proaspăt, în funcție de rata de ocupare și tipurile de activități din încăpere.

Confortul aerului din interior este determinat de:

  • calitatea aerului din interior;
  • fluxul de aer proaspăt;
  • absența poluanților interni;
  • controlul mirosurilor neplăcute.

Exemple de produse și soluții Saint-Gobain pentru îmbunătățirea calității aerului

Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului se poate opta pentru placarea pereților (compartimentări sau placări) și a plafoanelor cu plăcile din gips-carton Rigips® Activ’Air®, special create pentru a purifica aerul din interiorul clădirilor: miezul aditivat captează, reține și descompune formaldehida din aerul interior. Placa este activă până la 50 de ani, pe durata de viață a clădirii. Eficacitatea este imediată, de durată, testată chiar și cu diverse tipuri de finisaje și decorațiuni: tapet din hârtie, tapet din fibră de sticlă, vopsea minerală, vopsea acrilică.

Aceeași tehnologie revoluționară Activ’Air®, pentru care Saint-Gobain deține un Brevet Internațional, este prezentă și în plafoanele Gyptone® Activ’air®, concepute pentru a îmbunătăţi atât acustica din încăperi, cât și calitatea aerului.

Având o viziune de ansamblu asupra tuturor acestor soluții și posibilități, asigurarea confortului și bunăstării în interiorul locuinței a devenit mai ușoară, nu-i aşa?