Muzeele renovate cu ajutorul produselor și soluțiilor Saint-Gobain, inspirație și artă în interior și la exterior

Din anul 1700 și până în prezent, unele dintre cele mai impresionante clădiri ale lumii poartă o semnătură comună: Saint-Gobain. Fie că vorbim despre construcția, consolidarea sau despre restaurarea unor edificii pe care le admirăm în revistele de arhitectură sau în timpul vacanțelor, compania a oferit de-a lungul anilor materiale și soluții de top, inovatoare și sustenabile.
Printre aceste edificii se află și o categorie care reunește milioane de vizitatori anual. Este vorba despre muzeele din întreaga lume, din Franța până în Emiratele Arabe Unite și din Grecia până în Statele Unite ale Americii. Sursă de inspirație pentru toți cei care le trec pragul, acestea adăpostesc lucrări de o valoare inestimabilă, ce necesită soluții specializate de conservare.
Produsele Saint-Gobain s-au remarcat încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, contribuind la un proiect de care ne bucurăm și astăzi: Sala Oglinzilor de la Versailles. Saint-Gobain, la acea vreme Manufacture Royale des Glaces de Miroirs, a produs și livrat 375 de oglinzi, una dintre cele mai importante comenzi ale epocii.
Rămânem în Franța, de data aceasta în anii 2000, când Saint-Gobain a participat la construcția Muzeului Quai Branly (Paris). Proiectat de arhitectul francez Jean Nouvel, muzeul și-a deschis ușile pentru public în 23 iunie 2006 și expune diferite lucrări ale Artelor Primitive. Saint-Gobain Glass a furnizat 2.600 m de sticlă laminată STADIP pentru palisada care se întinde 200 de metri de-a lungul curbei Senei și se ridică la 12 metri înălțime.
Continuând călătoria pe harta inovației Saint-Gobain, nu putem să nu menționăm Qatar Museum. Impresionanta clădire de 40.000 mp, inspirată de trandafirul din deșert, are 539 de „petale” formate din mii de discuri de beton interconectate. Mai multe soluții Saint-Gobain au fost selectate pentru această structură arhitecturală provocatoare. Saint-Gobain a furnizat 900 de tone de mortar Weber, 150.000 mp de vată minerală de sticlă ISOVER pentru a izola clădirea, precum și sistemele de aer condiționat, ventilație și conducte. Distins cu certificarea LEED Gold, acest muzeu ilustrează istoria Qatarului ce datează de peste 7.000 de ani.
Una dintre cele mai recente destinații culturale ale Europei, galeria The Twist din Kistefos (lângă Oslo), se bucură de soluțiile Saint-Gobain: design-ul din curbe răsucite realizate din sticlă transformă ideile spectaculoase în realitate. În plus, clădirea Twist a câștigat premiul Leading Culture Destinations pentru Best Architecture, o recunoaștere echivalentă în prestigiu cu Oscar-ul în cinematografie.
Și Bucureștiul se bucură de muzee consolidate cu ajutorul soluțiilor Saint-Gobain. Muzeul Național de Artă, fostul Palat Regal, a beneficiat de restaurarea plafoanelor decorative cu materiale și soluții Saint-Gobain Rigips, în timp ce la renovarea Ambasadei Franței în București au fost folosite vitraje cu sticlă Planiclear și Planitherm 4S Evolution. La Muzeul Național de Artă Contemporană s-au folosit pentru compartimentări și pereți plăci de gips-carton Saint-Gobain Rigips.
PLANISTAR SUN PLUS: lumină naturală, eficiență energetică, design, toate pentru căminul tău
Ferestrele sunt una dintre cele mai mari surse de scurgeri de energie în casele noastre, dar când sunt alese corect, acestea devin o modalitate perfectă de a economisi mai mulți bani. O metodă eficientă de îmbunătățire a eficienței energetice a unei clădiri constă în analizarea celui mai important aspect: sticla. O sticlă aleasă corect poate fi eficientă din punct de vedere energetic prin scăderea cheltuielilor de încălzire și de răcire ale locuinței și, de asemenea, poate reduce și iluminarea artificială prin aducerea unei lumini naturale abundente. Totodată, sticla poate oferi un răspuns la
Cum să îți amenajezi grădina casei tale: verde, curată și relaxantă
Pentru cei care locuiesc la casă, grădina este de cele mai multe ori, un spațiu nevalorificat la adevăratul său potențial. Însă atunci când i se acordă atenția necesară, aceasta poate deveni un mic refugiu, o oază de liniște și relaxare, un loc de unde ne putem lua zilnic doza de soare, aer curat și verde, dar și unde putem petrece clipe minunate alături de prieteni și familie. Nu știi de unde ar trebui să începi? Noi îți venim în ajutor cu câteva idei și sfaturi care să îți stârnească imaginația și creativatea în amenajarea grădinii tale.
Habito® – primul zid din gips-carton
Te-ai întrebat vreodată dacă există un material care să îți asigure tot confortul, izolarea acustică, rezistența la foc, protecţia impotriva umiditaţii, dar și o duritate sporită a suprafeței? Plăcile din gips-carton Habito® de la Saint-Gobain Rigips îți îndeplinesc toate dorințele. Un perete realizat cu Habito® oferă o rezistență superioară la loviturile de zi cu zi, astfel ca îl putem numi „primul zid din gips-carton”, net superior celui executat cu plăci obișnuite.
Soluții durabile
Din cauza unui stoc de clădiri în curs de îmbătrânire, prelungirea duratei de viață, utilizarea extinsă și renovarea sunt factori determinanți în faza de exploatare, ceea ce sporește nevoia de soluții de lungă durată.
Soluții dedicate
Soluțiile noastre permit economii de energie atât în condiții de temperaturi ridicate, cât și în condiții de temperaturi scăzute, sunt sigure și fiabile și sunt adaptate la orice tip de climat sau zonă. Acestea îndeplinesc cerințele de încredere, sănătate și stare de bine, siguranță și securitate.