Cursurile Teoretice la Academia Tehnică se fac momentan la distanță
Susținem excelența în execuția lucrărilor de construcție şi ne implicăm activ în educarea şi creșterea nivelului de cunoștințe şi aptitudini ale viitorilor specialiști prin organizarea de cursuri teoretice şi practice pentru montatori, constructori, distribuitori, studenți sau alte grupuri interesate, în cadrul Academiei Tehnice Saint-Gobain.
Saint-Gobain România susține activ demararea programului „Casa Eficientă Energetic”
În calitate de membru fondator al ROENEF – Asociația Română pentru Eficiență Energetică, Saint-Gobain România este un promotor activ al implementării programului “Casa Eficientă Energetic”, primul program guvernamental de finanțare a creșterii eficienței energetice a caselor uni-familiale, ce își propune să sprijine proprietarii de case cu sume de până la 15.000 de euro. Programul este destinat imobilelor existente la data lansării programului.
Echipa Saint-Gobain România construiește un viitor sănătos și donează 3306 de echipamente de protecție prin intermediul Societății Naționale de Cruce Roșie din România
Sub conceptul "Saint-Gobain construiește un viitor sănătos", în aceste momente grele, gândurile și acțiunile noastre se îndreaptă către cadrele medicale care depun eforturi uriașe în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Pagini
COMUNICATE DE PRESĂ
-
Saint-Gobain Glass devine pionier pe piața de fațade cu primul tip de sticlă cu conținut redus de carbon.pdfSaint-Gobain Glass devine pionier pe piața de fațade cu primul tip de sticlă cu conținut redus de carbon.pdf
-
Saint-Gobain România și Habitat for Humanity România continuă dezvoltarea Centrului Bufkids.pdfSaint-Gobain România și Habitat for Humanity România continuă dezvoltarea Centrului Bufkids.pdf
PUBLICAŢII
- Prezentarea Grupului Saint-GobainPrezentarea Grupului Saint-Gobain
- Prezentarea Grupului Saint-Gobain din RomâniaPrezentarea Grupului Saint-Gobain din România
DESCĂRCARE fişiere media
Noul vizual susţine motto-ul companiei, ilustrând orizontul vibrant prin care Grupul îşi pune amprenta asupra locurilor în care trăim.