Saint-Gobain România și Habitat for Humanity România continuă dezvoltarea Centrului Bufkids
Saint-Gobain România, împreună cu Habitat for Humanity România, continuă dezvoltarea centrului de zi Bufkids inaugurat în 2020. Aproape 50 de voluntari au participat marți, 5 iulie, la construirea celui de-al doilea corp de clădire, care va fi compus din bucătărie și cantină. Acolo se va pregăti și servi în fiecare zi o masă caldă pentru beneficiarii Centrului Educațional Bufkids.
Saint-Gobain România, „Angajator de Top" pentru al 10-lea an consecutiv
Saint-Gobain România a primit certificarea „Angajator de Top” pentru al 10-lea an consecutiv. La nivel global, Grupului Saint-Gobain i-a fost acordată certificarea „Angajator de Top Global” pentru al 11-lea an consecutiv, drept recunoaștere a excelenței politicilor și practicilor sale de resurse umane în 40 dintre țările în care este prezent. Saint-Gobain devine astfel parte a unui grup extrem de select, format din doar 17 companii care au reușit să obțină această certificare la nivel mondial.
Saint-Gobain România, „Angajator de Top” pentru al 7-lea an consecutiv
Saint-Gobain România a primit certificarea „Angajator de Top” pentru al 7-lea an consecutiv. La nivel global, Grupul Saint-Gobain a fost desemnat „Angajator de Top” pentru al 8-lea an consecutiv, fiind una dintre cele 15 companii din întreaga lume care au primit această recunoaștere din partea Top Employers Institute.
Saint-Gobain România, „Angajator de Top" pentru al 9-lea an consecutiv
Saint-Gobain România a primit certificarea „Angajator de Top” pentru al 9-lea an consecutiv. La nivel global, Grupul Saint-Gobain a fost desemnat „Angajator de Top” pentru al 10-lea an consecutiv, fiind una dintre cele doar 17 companii din întreaga lume care au primit această recunoaștere din partea Top Employers Institute. Anul acesta, Saint-Gobain a primit această certificare în 40 de țări .
Saint-Gobain România, angajată în economia circulară
În 2021, la fabrica de sticlă Saint-Gobain de la Călărași, a fost pusă în funcțiune o instalație de tratare și sortare a cioburilor de sticlă colectate, în vederea reciclării și utilizării acestora în fluxul de producție. Până la sfârșitul acestui an, vor fi evitate aproximativ 8,000 de tone de emisii de CO2, echivalentul a 28 milioane de kilometri parcurși cu avionul, însemnând înconjurul Pământului de 700 de ori.
Saint-Gobain România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în silvicultură „Marin Drăcea” și Rotil Prest au plantat 5.500 de copaci în Bucovina
În luna mai a anului 2022, Saint-Gobain România a organizat o acțiune de plantare de copaci la Moldovița, în Bucovina, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Rotil Prest, furnizor de ambalaje pentru activitățile Glass și Sekurit.
Saint-Gobain se află în Top 100 cele mai inovatoare companii din lume pentru al zecelea an consecutiv
Pentru al zecelea an consecutiv, Saint-Gobain a fost desemnată drept una dintre cele mai inovatoare 100 de companii și instituții din lume, potrivit clasamentului realizat de Clarivate Top 100 Global Innovator™.
Saint-Gobain se implică alături de Habitat for Humanity România în construcţia centrului comunitar de la Buftea
În iulie 2019, Saint-Gobain a continuat parteneriatul cu asociaţia Habitat for Humanity România pentru construcţia centrului comunitar eficient energetic de la Buftea, destinat copiilor defavorizați din comunitatea locală. Peste 40 de voluntari Saint-Gobain au fost prezenți pe data de 5 iulie pe şantierul faptelor bune, implicându-se activ în realizarea proiectului.