Va reinventa economia circulară sectorul industriei?

Având în vedere provocarea climatică și necesitatea de a conserva resursele, economia circulară nu mai este o opțiune, ci o necesitate care accelerează transformarea lumii industriale. Dar cum pot fi integrate în mod sustenabil fabrica viitorului și circularitatea?

Anual, consumăm mult mai multe resurse decât cele pe care le poate genera planeta noastră. Pe data de 29 iulie, conform calculelor ONG-ului Global Footprint Network[1], cota de resurse naturale ale Pământului a fost epuizată pentru anul 2021, la fel de devreme ca în 2019, când aceeași dată a fost declarată Ziua Suprasolicitării Pământului (Earth Overshoot Day) sau momentul în care am început să le utilizăm pe cele ale generaţiilor viitoare. Este o dată marcată la nivel global în calendar din ce în ce mai devreme în fiecare an şi care ne îndeamnă să analizăm şi să revizuim modelele actuale de producţie, consum şi managementul deşeurilor. Dacă vom continua pe această cale greșită, în curând va fi nevoie de trei Pământuri pentru a ne susține. Stocul nostru de materii prime este terminat, epuizat, din ce în ce mai rar...

Deci, ce ar trebui să facem? Cu COP 26 abia încheiată, guvernele trag un semnal de alarmă. Toate fac apel la o mai mare conștientizare pentru a ne îndepărta de economia liniară - bazată pe extracție, producție, utilizare și eliminare - și pentru a ne îndrepta către un model mai rezilient. Europa este în frunte și își propune să devină primul continent cu „zero emisii de carbon" până în 2050, pe baza unei teme fundamentale - economia circulară. Deși ideea nu este nouă, ea a găsit acum o nouă rezonanță la nivel mondial.

O triplă provocare socială, economică și de mediu

În termeni generali, economia circulară înseamnă producerea de bunuri și servicii într-un mod durabil. Cu un triplu obiectiv: conservarea depozitelor de materii prime, reducerea impactului asupra mediului și creșterea bunăstării noastre individuale.

„Conform modelului liniar, deșeurile produse sunt trimise la groapa de gunoi sau la incinerare", explică Xavier Meyer, lider al economiei circulare în cadrul Grupului Saint-Gobain. „Este un model care risipește multe resurse, spre deosebire de economia circulară, care vizează limitarea drastică a consumului de materii prime și de energii non-regenerabile."

În contextul încălzirii globale și al diminuării resurselor, economia circulară răspunde provocării sociale, economice și de mediu.

În primul rând de mediu, deoarece această economie virtuoasă optimizează gestionarea resurselor, minimizând în același timp emisiile de gaze cu efect de seră.

În al doilea rând economic, deoarece circularitatea implică noi propuneri de valoare, bazate, de exemplu, pe reutilizare. A dispărut societatea bazată pe aruncarea deșeurilor și pe obsolescența planificată. În prezent, reparăm și reutilizăm în conformitate cu o abordare bazată pe economia durabilă. Prin înlocuirea resurselor virgine dintr-un stoc finit și epuizabil cu materii prime reciclate sau bio-surse, reducem impactul creșterii inevitabile și din ce în ce mai volatile a costului materiilor prime (o creștere cauzată de epuizarea stocurilor). Materiile prime secundare sunt mai puțin volatile și pot contribui, de asemenea, la securizarea lanțurilor de aprovizionare prin reducerea riscului de indisponibilitate.

În sfârșit, social, întrucât în interiorul țărilor, economia circulară creează locuri de muncă la nivel local și favorizează apariția unor noi oportunități de afaceri.

Peste tot înfloresc inițiative care demonstrează capacitatea industriei de a îmbrățișa o lume mai frugală. În sectorul construcțiilor, Weber depune eforturi pentru a înlocui nisipul cu materiale folosite, cum ar fi nisip provenit din turnătorii, agregate de demolare etc. Cimentul va fi în curând fabricat parțial din vată minerală concasată sau înlocuit cu subproduse din industria metalurgică. Unele fabrici de plăci de gips-carton Saint-Gobain folosesc deja în produsele lor peste 20% gips reciclat din deșeuri de șantier.

Între timp, Saint-Gobain Rigips își continuă activitatea de reducere a greutății plăcilor de gips-carton iar mai multe țări au reușit să reducă greutatea plăcilor cu peste 15%, bineînțeles cu performanțe echivalente. Aceeași economie este întâlnită și la producătorii de sticlă, care produc foi de sticlă mai subțiri, păstrând în același timp eficiența produsului final. Alți producători dezvoltă procese inovatoare pentru a recupera cât mai mult din valoarea intrinsecă a produsului la sfârșitul vieții sale, cum ar fi compania franceză Michelin, care prelucrează anvelopele uzate prin piroliză pentru a produce un combustibil lichid de înaltă calitate.

Copyright: ©Lasse Olsson

Consolidarea reglementărilor pentru a contribui la tranziția circulară

Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor bune intenții din partea companiilor industriale, drumul spre circularitate pare uneori lung. De ce? Pur și simplu pentru că „gândirea circulară" necesită o transformare profundă a modului în care inovăm, producem, consumăm și gestionăm sfârșitul ciclului de viață al produselor. Dar și pentru că materia primă virgină este frecvent mai ieftină decât cea de origine secundară. Acest lucru se datorează costului scăzut și ușurinței cu care se poate elimina la groapa de gunoi în multe țări. În sectorul construcțiilor, accelerarea și promovarea lucrărilor de reconstrucție, mai degrabă decât de remontare, și încurajarea tendințelor durabile de pe piață, cum ar fi soluțiile pentru construcții ușoare care consumă mai puține resurse, sunt mijloace de promovare a economiei circulare. Dată fiind marea diversitate a reglementărilor, „resursele de substituție" sunt gestionate la nivel național, regional sau teritorial. Pentru un Grup internațional, problema va fi, prin urmare, de două ori mai complexă în ceea ce privește legislația și practicile, fiecare țară impunându-și propriile reguli.

Procese care trebuie adaptate

Pentru producători, acest lucru înseamnă în special proiectarea de produse și sisteme care reduc utilizarea materiilor prime neregenerabile, păstrând valoarea pe termen lung și în măsură să capteze valoarea materialului la sfârșitul ciclului de viață. Acest lucru necesită, de asemenea, dezvoltarea unor procese industriale care să faciliteze reprelucrarea produselor aflate la sfârșitul ciclului de viață. Un exemplu este vata minerală de sticlă. Pentru a fi reciclată într-un cuptor de sticlă, aceasta trebuie mai întâi să fie reprocesată pentru a îndepărta liantul organic cu ajutorul căruia se menține compactă. În cazul plăcilor de gips-carton, îndepărtarea hârtiei va determina capacitatea de reintegrare a unor niveluri ridicate de material reciclat. În cele din urmă, pentru panourile de PVC pentru acoperișuri, obstacolul în calea reciclării în circuit închis constă în pigmenții de culoare. Această provocare necesită dezvoltarea unor soluții adecvate.

Prin urmare, cercetarea și dezvoltarea se confruntă cu o sarcină uriașă de testare și adaptare a compozițiilor și de ajustare a anumitor procese, deoarece rata de puritate a resurselor secundare este, din păcate, adesea mai mică decât cea a resurselor virgine.

Pe lângă această necesitate de adaptare a proceselor industriale, este interesant să se examineze conceptele de flexibilitate, modularitate, adaptabilitate și demontare, pentru a facilita reutilizarea, în special în sectorul construcțiilor.

O economie locală și rezilientă

Această reinventare a modelului industrial pune bazele unei schimbări culturale profunde, care trebuie să se bazeze pe o înțelegere comună a problemelor, riscurilor și oportunităților. Este un subiect de anvergură, care trebuie îmbrățișat de toată lumea, atât la nivel organizațional, cât și la nivel național.

Creatoare de valoare și de locuri de muncă, această economie de reziliență este precursoarea unei industrii mai moderne și mai competitive. Apar noi actori - companii de transport, de colectare și de prelucrare a deșeurilor - care fac parte dintr-o „economie a PIB-ului local", cu o logistică mai aproape de resurse și de clienți.

Cu siguranță, rămân încă numeroase provocări, deoarece în multe țări sortarea deșeurilor la sursă nu este încă foarte răspândită, iar depozitarea la groapa de gunoi rămâne o alternativă mai ieftină decât reciclarea.Dar, în fața vulnerabilității lanțurilor de aprovizionare și a resurselor din ce în ce mai puține, integrarea circularității în operațiunile industriale se află de partea bună a istoriei, asigurând că industria viitorului este durabilă, rezilientă și contribuie la crearea unei economii mai virtuoase.

[1] Studiul se bazează pe trei milioane de date din 200 de țări.