Pentru al 5-lea an consecutiv, Grupul Saint-Gobain a fost inclus în Bloomberg Gender-Equality Index (GEI), care în acest an cuprinde 484 de companii din 45 de țări. Indexul măsoară performanțele companiilor în materie de egalitate de gen pe baza a cinci criterii: leadershipul şi dezvoltarea talentelor, remunerarea egală şi paritatea salarială între genuri, cultura incluzivă, politicile de combatere a hărțuirii sexuale şi imaginea brandului.
Izolarea acustică este reducerea propagării zgomotului între două încăperi (de exemplu, între o sală de ședințe și un birou individual).
Absorbția acustică înseamnă reducerea zgomotului în cadrul aceluiași spațiu, așa cum este necesar într-un call center, unde este imperios necesar să se reducă nivelul de zgomot.
Ne petrecem o mare parte din viață în interiorul clădirilor, și în special la locul de muncă. Prin urmare, este esențial ca biroul să fie proiectat astfel încât să influențeze pozitiv starea fizică și psihică a angajaților. Fie că este vorba de confortul termic și acustic, de calitatea aerului, de designul interior, de lumina optimă sau de o priveliște plăcută - analizăm în cele ce urmează elementele esențiale ale unui birou sănătos.
Saint-Gobain România a primit certificarea „Angajator de Top” pentru al 7-lea an consecutiv. La nivel global, Grupul Saint-Gobain a fost desemnat „Angajator de Top” pentru al 8-lea an consecutiv, fiind una dintre cele 15 companii din întreaga lume care au primit această recunoaștere din partea Top Employers Institute.
Întreaga lume se confruntă cu valuri de căldură, furtuni, inundații. Schimbările climatice provoacă fenomene meteorologice cu manifestări din ce în ce mai intense și mai frecvente. Acestea au un impact de amploare asupra planetei, a locuitorilor și, bineînțeles, asupra clădirilor noastre. Așadar, cum construim sau renovăm ținând cont de incertitudinea climatică?
Grupul Saint-Gobain a fost din nou recunoscut de către CDP (Carbon Disclosure Project) pentru leadership-ul său în lupta împotriva schimbărilor climatice. CDP este o organizație globală non-profit recunoscută ca fiind un punct de referință în ceea ce privește evaluarea impactului asupra mediului și transparența.
Saint-Gobain România a dat startul campaniei de recrutare pentru noua fabrică de plăci de gips-carton de la Turda, care va deveni operațională în cel de-al doilea trimestru al anului 2023. Noua fabrică, o investiție de aproximativ 45 de milioane EUR, va dispune de cea mai avansată tehnologie în domeniu, cu linii performante și automatizate, oferindu-le viitorilor angajați un mediu de lucru modern, cu condiții de lucru la standarde ridicate.
Locuințele noastre funcționează ca niște veritabile "organisme vii" și, la fel ca oamenii, trebuie să fie și să rămână sănătoase pentru a avea o durată de viață cât mai mare. O structură veche, un sistem de ventilație defectuos, un sistem de încălzire cu consum mare de energie sau o izolație necorespunzătoare, toate acestea pot fi considerate "traume" care au un impact negativ asupra eficienței energetice a clădirii. Dar ce anume înțelegem prin eficiență energetică? Ei bine, este raportul dintre cantitatea de energie consumată și volumul de energie furnizat de un sistem bazat energie.
Având în vedere numeroasele riscuri cauzate de locuințele improprii, renovarea nu este doar o modalitate de a combate schimbările climatice sau de a economisi energie, ci și o modalitate de a crește gradul de confort și de a reduce eventualele probleme de sănătate ale ocupanților.